Întemeietorul Şcolii Daoiste din China, se numeşte Li Er, sau Lao Dan. Lao Zi este un nume onorific ce i-a fost conferit de oamenii din posteritate. Nu se ştie exact când s-a născut şi când a trecut în nemurire. Ştim doar că era originar din principatul Chu (partea centrală a Chinei de astăzi) şi a trăit aproximativ în perioada 770 î.e.n. – 476 î.e.n. Legenda spune că este deosebit de înalt şi bine legat, având urechile lungi, ochii mari, fruntea lată şi buzele groase. A fost un timp administratorul bibliotecii regale din dinastia Zhou. Din această pricină Lao Dan era pe vremea aceea cunoscut prin erudiţia sa neasemuită. Confucius pe când era tânăr s-a dus în mod special să-l viziteze şi să înveţe de la el ritualul din dinastia Zhou. Ulterior văzând că această dinastie tindea spre declin, Lao Dan a părăsit cetatea de scaun Luoyang. În pribegia sa a făcut un popas la Trecătoarea Hangu, unde a scris celebra carte „Dao De Jing” (în două părţi). Apoi a pornit, călare pe un bivol negru, la drumul al cărui sfârşit nu se ştie. Unii cercetători au susţinut că Lao Dan a trăit 60 de ani, alţii au afirmat însă a ajuns la vârsta de peste 200 de ani. Oricum a fost fără îndoială un longeviv, fapt ce se explică prin viaţa şi personalitatea-i cu totul neobişnuită: cu suflet curat, fără dorinţe deşarte şi grija în perfecţionarea morală.

      Cartea „Dao De Jing”, intitulată şi „Lao Zi”, are mai mult de 5000 de caractere chinezeşti cu o paletă foarte largă a problemelor abordate, fiind o lucrare importantă din patrimoniul culturii antice a Chinei. Lao Dan a fost un gânditor materialist, primul chinez care a considerat „Dao” drept sfera supremă a filozofiei. Sensul propriu al lui „Dao” este drumul urmat de om, având conotaţie de „trecere în toate cele patru direcţii”. Lao Dan consideră că „Dao” se referă la lucrul cel mai adevărat şi mai concret, fiind obârşia de naştere a tuturor lucrurilor şi fenomenelor concrete.

      Cartea „Dao De Jing” este plină de vederi dialectice simple, care reprezintă partea cea mai splendidă a conceptelor filozofice ale lui Lao Zi. El a spus că existenţa lucrurilor nu este izolată, ci interdependentă, corelativă

"Nu folosi o spada pentru a alunga musca de pe caciula."

"Fă-ţi treaba, apoi retrage-te.
Iată calea spre seninătate..."

 Înţeleptul nu trăieşte pentru sine însuşi, 
făcând mult bine pentru alţii, e mulţumit în sine, 
cu cât dă mai mult, cu atât primeşte mai mult, 
în jurul lui totul se armonizează. 
Pentru că e pe Calea (Tao) în Virtute (Te). 

Nu este nimic mai flexibil ca apa, dar deşi-i slabă, 
în timp, poate pătrunde piatra cea mai tare. 

Un viteaz care nu se stăpâneşte, fie ucide, fie e ucis, 
un viteaz care se stăpâneşte trăieşte 
şi nu vatămă pe nimeni. 
Cerul îl protejează pe cel ce nu vatămă. 

Compasiunea este cea mai bună apărare. 

Înţeleptul e mereu în armonie, 
fiind în armonie se aliniază cu eternul, 
aliniindu-se cu eternul este mereu în lumină. 

Înţeleptul nu are EGO, se identifică cu universul. 
Este bun şi cu cei buni şi cu cei răi. 
Căci Virtutea-i este bunătatea. 
Este onest cu cei oneşti şi cu cei neoneşti. 
Căci Virtutea-i este onestitatea. 

Nu este eroare mai mare, decât dorinţele deşarte. 
Nu este mai mare suferinţă decât lipsa de mulţumire. 
Nu este mai mare calamitate decât lăcomia. 
Căci celui ce-şi limitează dorinţele, nimic nu îi lipseşte. 

Puţini sunt în lume care pot instrui fără cuvinte. 
Aceasta este calea Înţeleptului. 

Înţeleptul vede totul într-un echilibru, 
este modest, nu intervine. 
El lasă Calea (Tao) să se manifeste .
Unindu-se cu Calea (Tao) intră în armonie. 

TAO cuprinde tot universul, 
toate lucrurile îşi au izvorul în TAO. 
Nu respinge pe nimeni şi nimic. 

Conducătorul ce urmează Calea (Tao), 
nu recurge la forţă pentru a cuceri. 
Căci ştie că-n atac ripostă va primi: 
distrugeri mari urmează şi foamete şi boli. 

Înţeleptul îi ajută pe toţi prin prezenţa sa. 
Toate lucrurile din jurul său sunt la locul lor. 
Fiind în lumină nimic nu rămâne nevăzut. 

Renunţând la cauza durerii, durerea încetează.